Archive for the Ma tratez, ca sunt uman Category

Mie imi place …

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 11/08/2009 by 2b3blog

Anunțuri

Nu te-am iubit!

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 13/05/2009 by 2b3blog

Da. Acest post ti se adreseaza! Da, tie! Stiam ca nu te asteptai la asa ceva. Stiu ce te-am luat pe nepregatite. Nu ma intereseaza cand imi spui ca sunt o bestie; nu e treaba mea ca suferi; nu vreau sa-ti dau explicatii, nu le meriti. Azi iti spun ca nu te-am iubit! Nu te-am iubit pe tine, pentru ca nu stiu sa iubesc; sau ce inseamna iubirea. Nu am avut cum sa te iubesc pentru ca nu am iubit niciodata pe nimeni.
De multe ori ne-am plimbat prin parc, de tot atatea ori ne-am tinut de mana. De multe ori am visat cu ochii deschisi, de tot atatea ori ne-am pregatit propria noastra dezamagire. De multe ori am crezut ca noi facem viata, de tot atatea ori viata ne-a furat inocenta.
Spuneti-mi voi de ce iubim … sau ce ne facem sa dorim sa iubim … sau daca exista iubire …
Acest post nu are final, pentru ca finalul este chiar cel al relatiei noastre.

Meseria de … parinte

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 24/03/2009 by 2b3blog

Ce urat pare titlul postului de azi. Poate si pentru ca nu am mai scris de mult, poate si pentru ca titlul in sine este o minciuna. Si cum sa va mai cer sa scrieti ceva aici, cand incep prin a va mintii? A fi parinte NU este o meserie, este o vocatie. Nu se invata in scoala, pe strada – in gasca, la tv – din ziare, din carti (ce interesant, nici arta culinara) sau de la locurile de munca pentru care ne pregatim. Da, pentru o meserie ne pregatim, o alegem si facem planuri cu ce trebuie sa invatam pentru a o putea profesa. Nu stiu pe nimeni insa care se pregateste pentru a fi parinte.
Ne bucuram cand copilul nostru rosteste primul „mama”, creste sufletul in noi daca cel mic alearga vesel spre cel pe care il recunoaste ca „tata”. Cei mici ne urmaresc, ne plagiaza, le devenim modele si apoi mari dezamagiri. Ajungem de la a fi intregul lor univers in extrema opusa, ii incurcam daca devenim prea insistenti in a afla lucruri pe care cu ani in urma ni le spuneau doar pentru ca nu se considerau deja suficient de mari si rupti de ajutorul nostru.
Ca un blestem al sortii, si noi vom ajunge parinti. Si noi vom spera sa nu fim povara pentru copii nostrii, deveniti poate prea repede oameni mari. Ce repede trece timpul! Si ce multe lucruri am ascuns de parintii nostrii! Cum am ajuns parinte si in special cum sa procedez pentru a ramane parinte pana la final? Pentru ca daca sunt un bun parinte, reusita misiunii mele se vede doar la final, cand am modelat alti parinti.
Ne vor accepta copii nostrii slabiciunile si defectele? Se vor calauzi in viata de sfaturile noastre? Vor alerga la noi cand vor da de greul si rautatea lumii? Ce greseala justifica blestemul trait de un parinte care isi vede copilul rapus de boala sau moarte?
De ce ii „concediem” asa repede pe parintii nostri? Dupa ce principii consideram ca misiunea lor s-a incheiat? Ce pierdem din noi sau din dezvoltarea noastra daca le primim ajutorul chiar si atunci cand posibilitatile lor devin inferioare ca ale noastre, doar pentru a nu le refuza ducerea la bun sfarsit a misiunii lor? Cum veti fi voi ca parinti si cum va pregatiti pentru asta?
Eu ma uit la munca altora si simt cat de greu e!

Anti Valentine’s day!

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 13/02/2009 by 2b3blog

Ma trezesc zilele trecute apostrofat de un amic pe tema lui Valentine’s day; momentul a fost cu atat mai interesant deoarece eu incercam sa construiesc o ironie subtila la adresa acestei „sarbatori”. Pe scurt reactia lui a fost cam asa:
– Anti Valentine’s day? Pai nu e ca si cand ai face aceeasi reclama la amarata aia de „sarbatoare”?

Da. M-am recunoscut invins la propriul meu joc, cu proprile mele reguli si pe terenul meu. Eu sunt un adversar al acestei sarbatori, la fel cum nu pot sa lipesc ideea „iepurasului” la mesajul invierii. Ma alatur si eu corului vocilor care contesta necesitatea acestei sarbatori, in special datorita existentei unei sarbatori cu exact acelasi mesaj in traditia noastra. Eu sustin Dragobetele nostru, acea zi fara inimioare si animale din plus cu mesaje in limba engleza. Dragobetele nu are roz, dar vorbeste tot de iubire. Si pentru a nu risca sa fiu inteles gresit, mentionez ca recunosc importanta Sfantului Valentin; din pacate exemplul lui a fost prea comercializat, simplificat, pervertit. Aceasta sarbatoare este cel mai bun exemplu de alterare a mesajului crestin spre scopuri mercantile. Si risc zicand toate astea, sa fac de fapt reclama acestei „sarbatori”. Abia acum inteleg ca amicul meu are dreptate, si ii voi permite sa-mi spuna la fel ca in Caragiale: „Amice, esti idiot!”. De ce nu tin romanii Dragobetele? Ce este mai important pentru voi, Valentin sau Dragobete? Cum sa ma apar de aceasta „sarbatoare”? Cum sa o critic fara sa ii fac de fapt, reclama?

Oamenii vorbeste, faceti tacere!

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 06/02/2009 by 2b3blog

Ma uit cu uimire la Dinescu. Mircea Dinescu. Daca nu stiti cine e Dinescu, va spun eu ca nu ati pierdut nimic. Pentru cei excesiv de curiosi, le pot oferi urmatorul link:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Dinescu

El este, din punctul meu de vedere, acel tipar uman, care spune multe, fara sa spuna ceva. Sau cu alte cuvinte, are talentul de a spune un nimic cu atat de multe cuvinte incat risipa lingvistica pare doar un moft.
Nu este scopul acestui topic, sa discrediteze acest mare reprezentant al unei revolutii, universal nerecunoscute si local neclarificate. Vroiam doar sa fac referire la faptul ca limbajul ne ajuta sa vindem. Ne vindem pe noi sau ii vindem pe altii. Vindem produse, iluzii, idei si atitudini. Limbajul il formam inca din copilarie, il purtam tot timpul cu noi si ne reprezinta. Ba chiar dezvoltam si o serie de gesturi, priviri si reactii care sa ne completeze mesajul transmis prin limbaj. Fiecare om are o amprenta lingvistica proprie, formata din fraze standard prin care el isi contureaza si pastreaza o identitate. Asist mult prea des la vorbe aruncate la momente neprotrivite, cu continut impropriu si cu cauze diversificate. Abia cand le cer sa repete, oamenii realizeaza ce au zis si de cele mai multe ori au o reactie de regret simulat. Frustrarea, stresul, nervii … totul se elibereaza si prin cuvant. De la binecuvantare la blestem, totul poate fi cuantificat in starea de bine sau de rau. Iata un exemplu:

Eu caut prieteni care stiu sa taca si sa asculte. Voi ce cautati la oamenii din jurul vostru? Cu cat de multa incredere le investiti vorbele celor din jur? Va plac povestile? Va feriti de blesteme?

Eu nu sforai …

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 01/02/2009 by 2b3blog

Da! De ce nu crezi asta? Eu nu sforai, nu ragai, nu elimin gaze, nu ma scobesc in nas; mie nu imi miros picioarele, nu imi cresc cosuri pe frunte si nu am carii; hainele mele sunt mereu calcate, pantofii mereu cremuiti, unghiile taiate si parul aranjat; mie nu imi suna niciodata telefonul la teatru in timpul piesei, la cinema sau in biserica; eu imi mananc mereu ciorba fara sa o sorb, friptura in acelasi timp cu garnitura ei si desertul la final; muzica mea nu deranjeaza pe nimeni; eu nu am datorii pentru ca eu mereu imi achit la timp imprumuturile; vorbesc mereu calm si calculat; evit sa lansez subiecte despre care stiu ca pot deranja pe cei din jur; nu intarzii la intalniri, nu raspund la provocari si nu uit zilele speciale ale celor apropiati; nu fac compromisuri, nu las probleme nerezolvate si nu accept barfa; nu fac politica si nu fac sport; imi plac lucrurile facute de oameni, dar nu gasesc nicio utilitate existentiala a celor care le-au creat; nu imi place sa stau in casa si nu imi place sa calatoresc; nu imi place munca, dar gasesc interesanta invatarea unei meserii; si ce este poate cel mai important … nu vorbesc niciodata serios!

Momentul adevarului …

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 31/01/2009 by 2b3blog

Oare ce este adevarul? Cine il poseda, ce face cu el, la ce ii foloseste? Eu sustin ca adevarul nu exista! Nimeni este „cel” care il are si nimic este „cel” care il cauta. Nu am cautat adevarul, recunosc ca l-am uitat inainte de al cunoaste. In seara asta insa nu vreau sa filosofez. In seara asta am chef sa spun adevarul, stiind clar ca va voi minti, voi cauta sa va insel. Am sa incerc sa va iluzionez ca ma cunoasteti, doar ma stiti, si totusi sunt cea mai straina persoana de voi. Si daca tot ma stiti, daca tot avem mereu impresia ca ii cunoastem pe cei din jur, de ce eu sau cei din jurul nostru mor ramanand straini?
Totul e cam asa: ma stiti, eu sunt! Am fost mereu alaturi de voi, impotriva voastra si in permanenta echidistant. As fi insa curios cum s-ar schimba atitudinea voastra, cum m-ati privi de maine daca ati afla azi si acum ca sunt diagnosticat cu HIV? Ce ati face daca as recunoaste ca am omorat un om, sau sute, ca nu cred in Dumnezeu sau ca as renunta la orice inhibitii sexuale pentru placere? Recunosc ca am furat, mintit, inselat, marturisesc ca injur, blestem si arunc sudalme de tot felul si la tot pasul. As mai avea aceeasi valoare in ochii vostri daca ati sti ca fumez de cate ori am ocazia, sunt dependent de alcool, fac terapie pentru renuntatul la consumul de droguri? Nu v-am iubit niciodata, nici macar nu am tinut la voi. Nu pot sa tin la voi, pentru ca eu iubesc banii, exploatarea si fariseismul.
Atentie insa, aceasta nu este o spovedanie. Nu e pentru ca eu nu regret nimic, nu am de gand sa incerc sa ma schimb sau sa cer iertare. Ce ati vrea sa va spun despre mine ca sa ma recunoasteti ca pericol, dusman si pacatos? Acum sunt dispus sa nu ma mai ascund, uitati de zidurile mele. Le voi darama chiar eu pentru ca vreau sa va sochez. Va rog, ba nu, va poruncesc sa imi spuneti cat mai multe lucruri bune despre voi, ca sa intregiti si mai apasat imaginea pe care azi cu viclenie o conturez inaintea voastra. Sa spunem cu totii ce nu stie lumea despre noi, cel mai mare si mai negru secret al nostru. Cica doar adevarul ne face liberi, dar si libertatea e o iluzie.
Pe usa unei toalete scria cu litere mari: Va rugam sa pastrati curatenia. Iar cu litere mici: Nu e suficient ca suntem oameni, trebuie sa o si aratam. Mana asta de pamant, miliardele astea de celule stranse la un loc, ne forteaza sa declaram public cel mai scandalos adevar despre noi. Si iar … oare ce este adevarul?