Arhivă pentru Martie, 2009

Meseria de … parinte

Posted in Ma tratez, ca sunt uman on 24/03/2009 by 2b3blog

Ce urat pare titlul postului de azi. Poate si pentru ca nu am mai scris de mult, poate si pentru ca titlul in sine este o minciuna. Si cum sa va mai cer sa scrieti ceva aici, cand incep prin a va mintii? A fi parinte NU este o meserie, este o vocatie. Nu se invata in scoala, pe strada – in gasca, la tv – din ziare, din carti (ce interesant, nici arta culinara) sau de la locurile de munca pentru care ne pregatim. Da, pentru o meserie ne pregatim, o alegem si facem planuri cu ce trebuie sa invatam pentru a o putea profesa. Nu stiu pe nimeni insa care se pregateste pentru a fi parinte.
Ne bucuram cand copilul nostru rosteste primul „mama”, creste sufletul in noi daca cel mic alearga vesel spre cel pe care il recunoaste ca „tata”. Cei mici ne urmaresc, ne plagiaza, le devenim modele si apoi mari dezamagiri. Ajungem de la a fi intregul lor univers in extrema opusa, ii incurcam daca devenim prea insistenti in a afla lucruri pe care cu ani in urma ni le spuneau doar pentru ca nu se considerau deja suficient de mari si rupti de ajutorul nostru.
Ca un blestem al sortii, si noi vom ajunge parinti. Si noi vom spera sa nu fim povara pentru copii nostrii, deveniti poate prea repede oameni mari. Ce repede trece timpul! Si ce multe lucruri am ascuns de parintii nostrii! Cum am ajuns parinte si in special cum sa procedez pentru a ramane parinte pana la final? Pentru ca daca sunt un bun parinte, reusita misiunii mele se vede doar la final, cand am modelat alti parinti.
Ne vor accepta copii nostrii slabiciunile si defectele? Se vor calauzi in viata de sfaturile noastre? Vor alerga la noi cand vor da de greul si rautatea lumii? Ce greseala justifica blestemul trait de un parinte care isi vede copilul rapus de boala sau moarte?
De ce ii „concediem” asa repede pe parintii nostri? Dupa ce principii consideram ca misiunea lor s-a incheiat? Ce pierdem din noi sau din dezvoltarea noastra daca le primim ajutorul chiar si atunci cand posibilitatile lor devin inferioare ca ale noastre, doar pentru a nu le refuza ducerea la bun sfarsit a misiunii lor? Cum veti fi voi ca parinti si cum va pregatiti pentru asta?
Eu ma uit la munca altora si simt cat de greu e!

Anunțuri